Afişier VEVEVEuri BETA

Concurență neloială și sabotarea Consiliului Județean Suceava

Zilele trecute, doamna Angela FURTUNĂ ne-a trimis următorul e-mail.

Adică, dacă am înțeles noi bine, suntem acuzați de concurență neloială și sabotarea Consiliului Județean Suceava.

Care ar fi argumentele?

Primul constă în faptul că de la o vreme nu mai publicăm nici un anunț privind evenimentele „cultural autentice” pe care Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava le organizează, acestea incluzând și manifestarea organizată cu prilejul Zilei Franței.

Al doilea ar fi că am favorizat un „eveniment clonă” creat abia atunci la ora 17:00 (observat cu maximă precizie, am putea spune) pentru Iulius Mall.

Ce-ar trebui să facem?

În cazul în care am decis că parteneriatul nostru a încetat trebuie să-i comunicăm acest lucru directorului Bibliotecii Bucovinei I. G. Sbiera Suceava, Gheorghe Gabriel CĂRĂBUȘ și președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe FLUTUR.

Să o luăm pe rând…

OrasulSUCEAVA.ro nu are un parteneriat cu Angela FURTUNĂ, ci cu Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava.

Dumneai ne acuză că nu facem publice acțiunile organizate de Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava. Ne imaginăm că o simplă căutare în cadrul site-ului nostru nu a fost efectuată, deși noi suntem acuzați de lipsă de deontologie.

Cunoaștem că Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava aparține de Consiliul Județean Suceava, dar de aici și până la acuzația de sabotare acestei instituții e drum lung. Nu înțelegem de ce vă permiteți dumnevoastră să vorbiți în numele Consiliului Județean Suceava? Și cum adică să raportăm noi președintelui Consiliului Județean Suceava faptul că am fi încetat colaborarea cu Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava? E posibil oare să fi confundat organigrama?…

PR Marketing Cultura Biblioteca Bucovinei? Domnul Gheorghe Gabriel CĂRĂBUȘ, directorul dumneavoastră, ne-a comunicat că oficial nu există postul de PR. Dar, putem trecem peste, cunoaștem din multe alte situații mania concetățenilor noștri pentru titluri și funcții…

Dumneavoastă ne faceți publicitate pe afișele instituției? Să luăm cazul marelui eveniment Vivre Chic, care a stârnit această situație. De ce logo-ul nostru este cel de acum doi ani, cu eticheta beta, deși anul acesta am relansat site-ul și am comunicat schimbarea de imagine în aproape toată presa suceveană; în plus, am inclus și un articol dedicat folosirii corecte, cu instrucțiuni simple și fișiere descărcabile?

Să nu menționăm faptul că toate logo-urile partenerilor și sponsorilor sunt deformate (schimonosite, cum ar spune unii colegi ai noștri), lucru care este interzis în mod explicit de către orice regulă de identitate vizuală. Sau că toate aceste logo-uri (singurele elemente prin care „faceți publicitate”) sunt mai mici decât numele dumneavoastră, prezent—am presupune noi, dar în necunoștință de cauză—doar pentru laudă de sine.

PR internațional? Cum așa? Noi știam că un reprezentat de PR („relații publice”, în traducere) nu are voie (deontologic vorbind) să trimită un asemenea e-mail, cu un asemenea limbaj și cu astfel de acuzații—ne-ați convins cu PS-ul ridicol.

Argumentul cu lipsa diacriticelor în limba scrisă de un PR ar fi inutil în această situație…

Dar am putea discuta despre afișarea lor pe afișul evenimentului.

Cât despre evenimentul clonă de la Iulius Mall Suceava… Vă dați seama? Au avut nesimțirea de a sărbători Ziua Franței printr-o expoziție fotografică—autorii fiind doi copii. Iar noi i-am ajutat cu răspândirea informației. Ăsta da sabotaj la nivel județean!

De ce credem că aveți o problemă personală cu noi?

Domnul Gheorghe Gabriel CĂRĂBUȘ, directorul Bibliotecii Bucovinei I. G. Sbiera Suceava, ne-a declarat că nu există nici un fel de probleme între site-ul nostru și instituția pe care o conduce, ba mai mult, colaborarea decurge foarte bine, lucru pe care îl confirmăm și noi. De peste 5 ani suntem cel mai vizitat site sucevean cu informații locale prezentate exclusiv online și în tot acest timp, relația noastră cu Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava a fost una—să-i spunem—uniformă. De ce tocmai acum?

Ne întrebăm dacă audiența țintită de evenimentul dumneavoastră și oamenii ce obișnuiesc să participe la evenimentele organizate de dumneavoastră în cadrul Bibliotecii Bucovinei au decis să meargă la Mall, de Ziua Franței. Ne mai întrebăm, dacă e cazul să ne îngrijoreze acest lucru.

Altfel spus, despre ce vorbim aici?

În final, vă lăsăm pe dumneavoastră să ghiciți de ce nu vi se publică toate comunicatele de presă (nu că ar fi musai). Noi vă dăm un indiciu. Știm că e mai ușor de parcurs decât unul din obișnuitele dumneavoastră comunicate de presă scrise din pasiune pentru proză, nu pentru informare; sperăm să vă fie de folos!

PS (era ridicol să n-avem și noi unul):
ce caută pe afiș logo-ul Radio Impact 21? Acest radio și-a schimbat numele și identitatea acum câțiva ani.

Comentarii (13)

  1. Ariel

    17 iulie 2010 → 13:56

    Evenimentele de la Biblioteca Bucovinei organizate de Madam Furtună au un farmec aparte… farmecul monotoniei.

    Răspunde

  2. anunturi suceava

    17 iulie 2010 → 18:40

    pr negativ pentru ambele parti

    Răspunde

    • picsel

      17 iulie 2010 → 19:08

      PR negativ ar fi dacă am răspunde astfel la fiecare din situațiile asemănătoare cu care ne confruntăm. uneori, cam odată pe lună, se umple paharul, mai ales atunci când vinul ar trebui să fie de calitate :)

      Răspunde

  3. creTzu

    17 iulie 2010 → 18:46

    tare afisu oricum . asa-s toti astia care se invart in lumea pseudoculturala dar daca stai la 10 cm de niste carti nu cred ca ajuta… nici macar daca le citesti pe toate.

    Răspunde

  4. Vocea Poporului

    17 iulie 2010 → 19:20

    doamna Angela Storm e un caz medical interesant. cand o vad ma gandesc la Vadim Tudor, insa al doilea e mult mai simpatic si mai cultivat. Angela Storm are mania citatelor. Eram la o lansare de carte prezentata de ea si vorbind de un roman, era in stare sa prezinte istoria romanului universal de la Maupassant la Onu Cazan. Asemenea oameni sunt ca niste pietre de moara ptr adevarata cultura. Adevaratii detractori ai bunului simt sunt chiar aceia care il invoca foarte des. E valabil si in literatura si in viata de zi cu zi. Asa ca doamna Storm, va rugam frumos sa stati acasa si sa nu mai plictisiti pe la lansari de carte elevii adusi cu arcanu de la Petru Rares. Cu stima, si cu speranta ca veti asculta acest mesaj, care e o sinteza a multor pareri despre activitatea dumneavoastra. Parol!

    Răspunde

  5. francisc

    17 iulie 2010 → 19:25

    Un afis color nu au putut sa faca si ei?

    Răspunde

    • Ariel

      17 iulie 2010 → 21:32

      întreab-o pe doamna Furtună. Ea e one-woman-culture.

      Răspunde

  6. UN PR

    19 iulie 2010 → 08:18

    Într-adevăr, această ANgela Furtună este un adevărat fenomen. Conform CV-ului (pe care are grijă să-l posteze pe toate blogurile la care are acces), este “Membră fondatoare a Asociaţiei de Apărare a Limbii Române (sub directoratul savantului Eugeniu Coşeriu)”. Nu prea înţeleg eu cum apără dumneaei limba strămoşească când în mai toate comentariile şi “operele” ei foloseşte cuvinte din argoul engezesc şi francez. Iar despre funcţia pe care şi-o autoalocă ce să mai spun… “marketing cultural”!?!?!?!?!?!? Marketing-ul este un domeniu, o ştiinţă, nicidecum o persoană!!!!!!!!!!!!!!!!!! Conform DEX:
    MÁRKETING s. n. Disciplină și activitate comercială care pornește de la cunoașterea curentă și în perspectivă a nevoilor cumpărătorilor, spre a satisface operativ aceste nevoi. – Din engl. marketing.
    Dar, probabil, pentru o eminenţă asemeni dumneaei, însăşi disciplina a acceptat să-i fie subordonată. Ce am putea să mai spunem despre calificararea profesională a distinsei când tema de dizertaţie a Angelei Furtună a fost… ghiciţi?… Nu cred că v-ar fi trecut prin cap: “Simbolistica iudaică în opera literară şi publicistică a scriitoarei ANGELA FURTUNĂ” (conducător ştiinţific Prof.univ.dr. Sanda Maria Ardeleanu)!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Cred că nu mai e cazul să apreciez acest fapt ca scandalos…

    Răspunde

  7. picsel

    20 iulie 2010 → 15:10

    mă-ntreb dacă-n școlile românești de Relații Publice te învață despre relația cu vocea publică și cum să înveți (la rândul tău) câte ceva de-acolo.

    Răspunde

  8. Ariel

    29 iulie 2010 → 15:31

    Acum doamna Furtună a făcut greva foamei ca să poată promova în continuare activităţile monotone. Chipurile, i-a ieşit. Ea va rămîne în continuare la departamentul de marketing cultural şi informare publică, în timp ce alţi angajaţi de la Complexul Muzeal Bucovina sunt dispuşi să facă şi voluntariat.

    Răspunde

  9. cristi

    4 noiembrie 2011 → 10:53

    Lasati-o pe aceasta doamna in pace.Caci asta este :o doamna. Este un om valoros, e al Sucevei , foarte cunoscut si sta multora in coaste. Iar voi,” barbati deosebiti”, cu cultura la piciorul broastei, (dupa cum scrieti ) comentati ce….? Nici nu stiti cu ce se mananca ce face acesta personalitate. Sa va fie rusine….idiotilor

    Răspunde

    • picsel

      29 februarie 2012 → 22:18

      Of, ce păcat că am ratat momentul ăsta… Momentul în care, după 15 luni de la ultimul comentariu, un „domn deosebit” de agramat și fără cunoștințe de bază de ortografie ne vorbește despre cultură :-)
      Noi să fim sănătoși, că știm toate scuzele.

      Răspunde

Lasă un comentariu

Go away!